POEZII(2)

Nu taia din cruce

de Costache Ioanid

Pe-o lespede rece, din greu rasufland, cu umbre ciudate pe chipul sau bland, sta frant de-obosela batranul crestin, dorind sa mai guste un strop de alin. O clipa-I alearga privirea-napoi, cu frunzele smulse din arborii goi. Si vede prin ceata, pe drum de caruti atatea icoane din anii trecuti... O viata de zbucium, de mari suferinti, si totusi de multe si dragi biruinti. Dar crucea, o clipa lasata acum, adesea prea grea ii paruse pe drum. O viata intreaga sa porti pe grumaz atatea batjocuri si-atata necaz. Betanii putine si spini indeajuns... O clipa crestinul se simte patruns. O clipa in suflet stabat indoieli... "Gandeste-te bine... Dar dacaz te-nseli?... Ce-I viata? Ce-I lumea un larg labirint. Urechea te-nsala ...ochii te mint... Sa-nduri pentru lume cand lumea nu vrea? Vai, viata-I prea veche... si crucea-I prea grea." Si astfel, c-un umar de cruce proptit, batranul se lasa de somn biruit. Si iata, in somnul de truda si-amar, lumini si imagini in minte-I rasar... El vede cum ingeri, pe-un varf de copac, Il cheama pe nume si semen ii fac. Crestinul trasare. Se uita mirat, si-ndata porneste sub cruce plecat. Pe drumul de munte el urca din nou. Si vantu-I adduce din culmi un ecou... Dar crucea apasa mai mult, tot mai mult. In piept da navala un negru tumult. "Prea grea mi-e povara acum la sfarsit. Si drumul prea-ngust e si prea povarnit. Zadarnic ma lupt, ma indemn, ma grabesc, caci Cerul mereu mai departe-l zaresc." Se leagana pasii, avantul e frant. Batranul crestin e cazut la pamant. "Mi-e peste putere. Aicea raman." Si zace-n tarana sarmanul batran. "Ehei, mai crestine, se-aude un glas, prea mare-I povara, prea mult ai de tras... Ia barda aceasta si taie din lemn! Nu fi fara minte! Din mila te-ndemn... Aceasta-I o cruce ce nu poti s-o duci, caci ea-I cea mai lunga si grea dintre cruci!" Crestinul asculta indemnul strain. Apuca unealta ce-l scapa de chin. Loveste in barna c-un brat de voinic. Din cruce reteaza un pic... inc-un pic. O pune pe umar... incearca un pas. Loveste cu barda in ce-a mai ramas. Din nou mai incearca. Si-apoi un fior, sopteste: "Acuma mi-e mult mai usor" Si-ndata porneste pe cale voios, cu crucea scurtata urmand pe Hristos... Pe drum sentalneste cu cete de frati si-I lasa in urma sub cruce plecati. Si astfel, degraba, zorind pe poteci, ajunge la poarta cetatii de veci. Ce ziduri de iaspis, topaz si iacint! Ce porti sclipitoare de alb margarint! Ce noir de stindarde! Ce scari! Ce faclii! Armate de ingeri cu lanci aurii! Dar, vai, de la el pan-la porti e un sant pe care nu-I punte, nici barna, nici lant. Si striga batranul de taina patruns. Dar nimeni nu-l vede sa-I dea un raspuns. Si striga batranul pierdut si livid. Nu-I nimeni la poarta. Nu-I nimeni pe zid. Deodata din vale, cu ochi sclipitoriu, cu crucea pe umar, vin frati si surori. Ei vin cu nadejde. O vorba nu spun, ci repede crucea ca punte si-o pun Ei trec peste punte, pe poarta patrund, iar crucea in urma se pierde-n afund. Batranul ia crucea cu-al doruluio val, si-ncearca s-o puna si el de pe mal. Dar crucea-I scurtata ... Au toate un rost... Ce bine-ar ajunge de-ar fi cum a fost! Crestinii trec santul si intra pe potri. Ce bine e crucea intreaga s-o porti! Ce cantec, ce chiot s-aude-n Eden! Ce largi multumiri intr-un dulce refren! Ce zboruri de inger! Ce slavi de lumini! Ce largi curcubee de aur si crini! Crestinul de-afara, de jale rapus, cu greu peste sant lemnul crucii si-a pus si-cearca sa treaca. Un pas ... inca-un pas... O, cat de aproape al Domnului glas! Un pas... inca unul... Ah, pragu-i deschis! Dar crucea deodata... se duce-n abis... Si cade bartanul in golul temut... Rasplata-I pierduta si sceptru-I cazut! Dar iata...ce taina! El nu stie cum... pe lespedea rece, la margini de drum, acolo, c-un umar de cruce proptit, crestinul acuma din somn s-a trezit. Dormise o clipa. Si visul ciudat un somn si-o lumina din Ceruri i-a dat. Batranul se scoala si simte in piept o flacara noua si-un dor intelept. Cu grab ape umeri povara luand, priveste-nainte cu chipul sau bland si crucea ii pare aripa spre zari! Ah, crucea-I intreaga si fara scurtati!... Acum, el va spune oricui: catre Rai “din crucea credintei nimic san u tai! Cu crucea intreaga, Isus, catre noi, veni de la Tatal cu sange suvoi. Si-acum El din lume, ne-asteapta la fel, cu crucea intreaga sa mergem spre El..."

Viitorul meu, pe care nu-l cunosc

autor necunoscut

Toate planurile si dorintele mele, Toate gandurile ce mi se-ndreapta-n sus Totul pun pe-altarul voii tale! Fa cu ele tot ce vrei,                               Isus Duhul Sfant sa ma calauzeasca, Sa conduca si sa controleze viata mea, O predau cu totu-n Mana Ta cereasca: Faca-se doar voia Ta,                               in ea Unde voi merge, nu stiu, Cand, nu-mi pasa, Pentru ce, nu-i treaba mea. Vreau doar viata mea 'naintea Ta sa fie Un mare, decisiv si vesnic                               "DA" Inaintea Ta ma plec cu lacrimi sfinte Si te rog primeste darul meu ca bun miros Tie iti incredintez, Parinte Viitorul meu, pe care, nu-l cunosc

Vorbeste Domnul

de Nicolae Dron

Izvor iti sunt de apa vie, Pastor si Domn iti sunt ceresc, Si foamea sufletului tie Nu roscove o potolesc. Cu dreapta binecuvantare, Gresit cum esti, Eu te primesc. Te-ntrebi acum: te iert Eu oare? Te iert, fiindca te iubesc. Tu, oaspe trecator pe lume, Trufia n-o lua drept har. Un bulgar esti de tarna numai, Un abur de o clipa doar. Mi-e scumpa slova ta curata Si lupta-n suflet ce-ai purtat, Si cum sa nu Ma-ndur, cand, iata, Spre Mine vii infiorat. Cu Mine vesnic vei ramane Si ruga sti-voi sa-ti ascult. De nu te poti lipsi de paine, De Mine cu atat mai mult. Prin bezna stie doar cainta Spre fericire un fagas, Increde-te si da-Mi putinta Sa-Mi aflu-n inima lacas. Cu dreapta binecuvantare, Gresit cum esti, Eu te primesc. Te-ntrebi acum - te iert Eu oare? Te iert, fiindca te iubesc.